Eu, teoretic, stau pe strada Florilor. Numele strazii ori e foarte vechi, ori a fost pus dintr-un straniu simt comic deoarece pe acesta strada florile sunt minunate in inexistenta lor. Este in schimb plina de rahat de caine. Si cand zic plina, inseamna ca ma refer la totalitatea ei, de la trotuare pana in mijlocul strazii. Inca am vie in memorie imaginea dintr-o dimineata de saptamana trecuta: un nene statea cu cainele sau in mijlocul trotuarului. Cainele, mare, cu ouale cat merele toamna tarziu, sedea in pozitie cracanata si tragea unul dintre cei mai mari cacati pe care o borta de cur ii poate expedia. Ma uitam aproape incapabil de reactie la nenea acela care nu gasea nici o problema in faptul ca vietatea pe care o tinea in lat se caca direct pe unde ar trebui sa mearga oamenii. Ma mahneste faptul ca n-am fost suficient de curajos sa-i indes handelul pe gat. Inmultiti nesimtirea cu vreo 20 de proprietari de caini cacaciosi si o sa aveti o priveliste, macar imaginara, a strazii pe care sunt obligat sa merg zilnic.
Saptamana trecuta a fost foarte stresanta. Banii putini, munca multa, seful acru… Saptamana care vine va fi cel putin la fel, asa ca imi planificasem un week-end relaxant. Revigorant si calm. Oh, da de unde….
Primul pas pe care l-am facut in baie de dimineata a fost intr-o mare de rahat plutind. Cand stai la parter si canalizarea se infunda, evident ca primul loc in care intra va fi in baia proprie. Cu cafeaua fierband in bucatarie, aruncam in baie rahatul cu farasul la buda. Si dai, si lupta cu clor ca sa dispara duhoarea…pana cand iese ,frate, din nou de ziceai ca-i arteziana lui Stava din centru. Vecinul de langa inebunit si el. Ca rahatul se impartise frateste, la amandoi. Du-te in beci, desfa conducta, sare rahatul peste tot, baga sarma, rasuceste… In tot acest timp vecinii de sus simt ca-i dor cururile si baga material care, evident, se varsa in beci.
Asi, dopul depus era prea mare pentru bietele noastre puteri. Dupa ce am epuizat toate injuraturile posibile, neuitand de sfintii din calendar sau obiectele bisericesti (cristelnita a fost extrem de populara), am sunat la deranjamente canal. Evident ca tanti care raspunde e acra ca un rahatel plutind, trimite trei martalogi cu o sarma care, pentru a o rasuci 3 minute cer macar 100 de lei, pula factura. Satul de duhoartea incredibila din beci am dat dracului banii, au desfundat teava si au plecat. Pastele mamii lor !
Am dat cu vreo 5 runde de clor, vreo 3 de detergent si jdemii de clatiri prin baie. S-a facut deja seara. A trebuit sa iau un distonocalm. Sunt atat de relaxat ca, daca pica netul sau curentul, sunt in stare sa tai cu toporul orice fir sau teava care imi iese in cale. Pana cand, vere, viata asta de rahat?!