Stau si ma intreb de ce nu dau atentie lucrurilor la momentul respectiv. De ce le aman si de ce incerc sa spun mereu ca si maine e o zi. E ceva normal? Gresesc? Daca as incerca sa pacalesc pe cineva, singurul pacalit as fi eu. Este foarte ciudat ca desi iau aceasta subita decizie, nu am unde sa ma ascund. Nu poti sa tip pentru ca nu ma va ajuta nimeni. Si la urma urmei, de ce as mai cere ajutorul cuiva care nu ma va ajuta niciodata.
Incerc de 2 zile sa invat pentru testul la statistica de vineri. O fi profa noastra prea idioata si prea inexplicita, ori sunt eu prea lenes si prea lipsit de chef. Foi interminabile si ore tarzii imi caracterizeaza succint preocuparea zilnica. Alfa, beta, gama, delta, teta si alte sute de simbloruri imi invadeaza mintea care e mult prea plictisita si mai mult ca sigur concentrata in alta parte.
Radioul scoate un sunet amortit de jazz. Ascult City FM si se pare ca se potriveste cu atmosfera din camera. Testul la metode numerice de astazi m-a epuizat. Dormit doar 3 ore, de la 3 la 6 dimineata. Ma simt ca o cladire gata sa fie dinamitata. Facultatea te transforma intr-un manipulator al informatiei, pregatit oricand sa experimenteze si sa optimizeze noile descoperiri.
O sirena de ambulanta ma face sa tresar din motait. As vrea sa fiu atent la tot ce se intampla in jurul meu, insa sunt prea dezorientat. Ceasul ma hipnotizeaza cu al sau ticait melodios. Cred ca am sa-i cad prada. Sunt mult prea obosit. Ma duc sa ma culc. E si maine o zi.