Spaga- dedicata planurilor tale!

Nu, Dedeman e o firma serioasa, nu da spaga. Suntem noi niste bieti naivi care nu intelegem necesitatea de “consultanta” pe care o au firmele mari cand trebuie sa-si faca loc undeva.

Ah, si sunt foarte sigur ca marile retele de retail care au navalit in Bacau in ultimii 6-7 ani in Bacau au facut-o  doar respectand regilile pietei libere. Adica, vrei sa ai un bou, tre’ sa dai un ou. Mi-s curios cine o fi facut “consultanta”bacoviana.

Domnisoara Iulia

Duminica seara, inceput de stagiune. Mi-am luat bilet cu vreo 20 de minute inainte de 19:00, putin dezamagit de ultimele vizionari de pe scena bacauana. Recunosc, singurul lucru care m-a atras e faptul ca scria Strindberg pe afis, si nu-l stiam decat in postura de romancier, dupa Salonul Rosu.

M-am asezat intr-un capat de rand, pe principiul “sa n-ai iluzii ca sa n-ai deiluzii”. Si, desi a inceput cu vreo 20 de minute intarziere, n-am avut. E, dupa mine, cel mai bun spectacol pe care-l propune Teatrul Bacovia in ultimii ani. N-o sa stau sa povestesc aici, mai ales ca merita un drum la teatru pentru oricine. Ce mi-a placut e atmosfera usor ruseasca pe care o emana scena si jocul actorilor, de nord aspru al Europei, de sentimente inabusite de frig si de moralitatea scortoasa a nordicilor.

Partea foarte hazlie e cu sufleurul itindu-se de dupa perdea si iesirea din rol a actorilor pentru cateva momente. Cred ca toata sala s-a amuzat. In alta ordine de idei, m-am trezit fredonand Bolero in masina luni dimineata. Muzica mi-a placut. Piesa e din ce in ce mai buna pe masura ce trece timpul, te tine alert in permanenta.

Singurul minus e ca, dupa o repriza de scris mesaje pe sub scaun, a trebuit sa plec dupa doua treimi din spectacol. Asa ca n-am cum sa stiu cum se sfarseste si sa fac o recenzie corecta si obiectiva. Un lucru e clar : de revazut!

Romanian Top Shits

Fiindca trebuia ca urbea asta prafuita sa fete ceva notabil vara asta, pe langa tiganeala intitulata fecalo-mistic “Hramul Bacaului”, a aparut un cenaclu modern, cu oameni moderni. Si fiindca trebuia sa poarte un nume i s-a zis Romanian Top Hits. Care nu e un concurs sau o festivitate de recunoastere a unor realizari anuale ci o impartire de premii. Ca sunt si altele, dupa gustul si megalomania fiecarui primar, asta e evident.

Sa n-o lungesc. Remarc doar ca premiile sunt in alta limba. Iaca pozna:

“BEST BAND PERFORMANCE

NEW ENTRY TOP HIT
BEST CLUBBING SHOW
GIRLS TOP HIT
BEST FEMALE ARTIST
BANDS TOP HIT
BEST INTERNATIONAL PERFORMANCE
BOYS TOP HIT

BEST DANCE

DJ TOP HIT
BEST RADIO
POP ROCK TOP HIT
BEST NEW ARTIST
FEATURING TOP HIT
BEST INTERNATIONAL ARTIST”

Bine, cool-eanu e demult un nene prafuit din trufasul Albion, asa cum era acum vreo suta si ceva de ani un vagabond romantic din suburbiile Parisului. Ne-am obisnuit cu asta. Bai, da “Featuring top hit” ce dracu’ inseamna?

Nu vad nici o problema ca se aloca bani publici pentru o astfel de chermeza. Din marea de urangutani care falfaie bratele la magia CD-ului, sunt multi care contribuie si care au dreptul sa gaseasca ceva pe gustul lor, daca tot platesc. E firesc si cine gaseste obiectii in aceasta privinta e un idiot. Oricum alternativele la o seara de etalare intr-un colectiv decrepit nu erau deloc atragatoare: alcool sau somn.

De muzica nu vorbesc, pentru ca muzica buna e aia care-ti place tie. Punct! Judecati de valoare in domenii care nu suporta reguli obiective fac doar magarii si snobii. In rest, cururi goale mai bune gasesti pe net si gimnastica in grup mai sanatoasa e dimineata devreme la TV. Spectacolul asta a existat cumva din inertie, ca trebuia sa fie ceva ca sa nu fie nimic. Oricum, n-a avut cine stie ce ecouri in presa scrisa: in afara de cea locala si de niste blogari nimeni n-a dat 2 bani pe ceva ce nu facea 2 bani.

A, sa nu fiu si lat: se intampla chestiuni de genul asta in orice oras din tara si in orice tara din lume. Nu suntem noi originalii sau ultimii oameni din lumea asta. Timpul trece, boxa canta. Letargie si spleen. Viata.

doua de azi

1. De fiecare data cand opream la semafor azi si cadura ma napadea, ma gandeam la racoarea serilor din Long Island, savurand un pahar de vin la resedinta marelui Gatsby. Habar n-am de ce, dar imaginea asta m-a naucit toata ziua. Si, mai ales, de ce-mi amintesc chestiile astea la vreo 10 ani dupa ce-am citit cartea lui F. Scott Fitzgerald?

2. Intr-un magazinas de pe la Narcisa, o femeie, suspect de colorata, isi pierde deodata rabdarea cu copilasul de vreo 2 ani care nu voia deloc sa o asculte: “Da’ stai naibii locului, fu..ti gura matii!”. Drept e ca mi-am pierdut vreo 2 ore incercand sa-mi lamuresc problemele logice legate de aceasta neasteptata situatie. Inca n-am gasit un raspuns.

Despre “rahat” ca spatiu

Eu, teoretic, stau pe strada Florilor. Numele strazii ori e foarte vechi, ori a fost pus dintr-un straniu simt comic deoarece pe acesta strada florile sunt minunate in inexistenta lor. Este in schimb plina de rahat de caine. Si cand zic plina, inseamna ca ma refer la totalitatea ei, de la trotuare pana in mijlocul strazii. Inca am vie in memorie imaginea dintr-o dimineata de saptamana trecuta: un nene statea cu cainele sau in mijlocul trotuarului. Cainele, mare, cu ouale cat merele toamna tarziu, sedea in pozitie cracanata si tragea unul dintre cei mai mari cacati pe care o borta de cur ii poate expedia. Ma uitam aproape incapabil de reactie la nenea acela care nu gasea nici o problema in faptul ca vietatea pe care o tinea in lat se caca direct pe unde ar trebui sa mearga oamenii. Ma mahneste faptul ca n-am fost suficient de curajos sa-i indes handelul pe gat. Inmultiti nesimtirea cu vreo 20 de proprietari de caini cacaciosi si o sa aveti o priveliste, macar imaginara, a strazii pe care sunt obligat sa merg zilnic.

Saptamana trecuta a fost foarte stresanta. Banii putini, munca multa, seful acru… Saptamana care vine va fi cel putin la fel, asa ca imi planificasem un week-end relaxant. Revigorant si calm. Oh, da de unde….

Primul pas pe care l-am facut in baie de dimineata a fost intr-o mare de rahat plutind. Cand stai la parter si canalizarea se infunda, evident ca primul loc in care intra va fi in baia proprie. Cu cafeaua fierband in bucatarie, aruncam in baie rahatul cu farasul la buda. Si dai, si lupta cu clor ca sa dispara duhoarea…pana cand iese ,frate, din nou de ziceai ca-i arteziana lui Stava din centru. Vecinul de langa inebunit si el. Ca rahatul se impartise frateste, la amandoi. Du-te in beci, desfa conducta, sare rahatul peste tot, baga sarma, rasuceste… In tot acest timp vecinii de sus simt ca-i dor cururile si baga material care, evident, se varsa in beci.

Asi, dopul depus era prea mare pentru bietele noastre puteri. Dupa ce am epuizat toate injuraturile posibile, neuitand de sfintii din calendar sau obiectele bisericesti (cristelnita a fost extrem de populara), am sunat la deranjamente canal. Evident ca tanti care raspunde e acra ca un rahatel plutind, trimite trei martalogi cu o sarma care, pentru a o rasuci 3 minute cer macar 100 de lei, pula factura. Satul de duhoartea incredibila din beci am dat dracului banii, au desfundat teava si au plecat. Pastele mamii lor !

Am dat cu vreo 5 runde de clor, vreo 3 de detergent si jdemii de clatiri prin baie. S-a facut deja seara. A trebuit sa iau un distonocalm. Sunt atat de relaxat ca, daca pica netul sau curentul, sunt in stare sa tai cu toporul orice fir sau teava care imi iese in cale. Pana cand, vere, viata asta de rahat?!