Rasfoiesc om cu om… si ma apuca plansul!

De cateva saptamani bune am parte numai si numai de terapii soc. O extrema langa cealalta: o culoare stridenta langa o culoare neutra, un geniu langa un ratat, o tigara langa o felie de tort, un pom de craciun, frumos impodobit, langa un boschete nenorocit. Cartile pe care vreau sa le citesc, pe langa materiile pe care le detest (nimic nou), ceea ce vreau comparat cu ceea ce am… oamenii care ma inconjoara, comparati cu asteptarile mele. Comportamentele de rahat de la niste adulti considerati cu capul pe umeri, ratati cu priviri de campioni, cersetori sfidatori si putrezi pana in maduva oaselor, LAMENTABILITATE si TRISTETE pan’ la bunul dumnezeu si inapoi.

terapieCa tot veni vorba de Dumnezeu, ca tot am pomenit de craciun, ca tot am pomenit de oameni, ca tot am pomenit de dorinte, asteptari si palpabil… ce mi-as dori eu de fiecare craciun, de acum inainte? Mi-as dori ca mos craciun sa fie ras din mintea oamenilor, mi-as dori ca toate pipitele care gandesc, au o conduita si TRAIESC de-a dreptul in roz (vezi Dana roG(Ă)OZ, Oana Cuzino etc. – nu mai are rost sa-mi storc creierii sa le fac de tot rahatul, se intelege de la sine… cu toti pup-in-cur-istii care dau reply-uri posturilor lor – ) sa fie violate de 200 de oameni, pe putin, si apoi strangulate (nu, eu nu mi-as dori sa intru in nici una din categoriile mentionate). Mi-as dori sa nu mai existe atmosfera de prefacatorie si de tot rahatul (all merry and shit…) – eu cel putin imi manifest dorinta, in fiecare an, de a omori cel putin jumatate din oamenii pe care ii cunosc – , mi-as dori sa existe drujbe si ferastraie la pret redus, grenade si sarma ghimpata la ‘kil’, cutite si pioneze la suta de grame, explozibil si plastelina la bucata, precum si amortizoare la preturi speciale, pe post de booster-e. Mi-as dori sa nu mai existe atata manifest de fericire, mi-as dori ca toata lumea sa munceasca pana cade lata, pentru ca mai apoi sa vin eu si sa le fur tot ce cred eu de cuviinta. Mi-as dori foarte multe lucruri minunate si pretioase, insa atat din cauza mea (l-am omorat pe mos craciun de la virsta de 6 ani) cat si din cauza ratatilor din jurul meu nu voi avea in vecii vecilor un craciun frumos, un craciun perfect, ca in visele mele cele mai grandioase.

Concluzia? … ho ho ho … lamentabilismul* se caca pe el de ras.

*lamentabilism – cuvant inventat de mine, ca urmare a silei infinite ce continua sa se dezvolte in cugetul meu etern…

Ignoranta iti mananca viata!

Stau si ma intreb de ce nu dau atentie lucrurilor la momentul respectiv. De ce le aman si de ce incerc sa spun mereu ca si maine e o zi. E ceva normal? Gresesc? Daca as incerca sa pacalesc pe cineva, singurul pacalit as fi eu. Este foarte ciudat ca desi iau aceasta subita decizie, nu am unde sa ma ascund. Nu poti sa tip pentru ca nu ma va ajuta nimeni. Si la urma urmei, de ce as mai cere ajutorul cuiva care nu ma va ajuta niciodata.

ignorantaIncerc de 2 zile sa invat pentru testul la statistica de vineri. O fi profa noastra prea idioata si prea inexplicita, ori sunt eu prea lenes si prea lipsit de chef. Foi interminabile si ore tarzii imi caracterizeaza succint preocuparea zilnica. Alfa, beta, gama, delta, teta si alte sute de simbloruri imi invadeaza mintea care e mult prea plictisita si mai mult ca sigur concentrata in alta parte.

Radioul scoate un sunet amortit de jazz. Ascult City FM si se pare ca se potriveste cu atmosfera din camera. Testul la metode numerice de astazi m-a epuizat. Dormit doar 3 ore, de la 3 la 6 dimineata. Ma simt ca o cladire gata sa fie dinamitata. Facultatea te transforma intr-un manipulator al informatiei, pregatit oricand sa experimenteze si sa optimizeze noile descoperiri. O sirena de ambulanta ma face sa tresar din motait. As vrea sa fiu atent la tot ce se intampla in jurul meu, insa sunt prea dezorientat. Ceasul ma hipnotizeaza cu al sau ticait melodios. Cred ca am sa-i cad prada. Sunt mult prea obosit. Ma duc sa ma culc. E si maine o zi.

Pierdut… si regasit

time-cropMa simt pierdut. Ratacesc prin lumea visurilor mele. Colind meleagurile nedescopite de viteza timpului. Am uitat tot ce ieri nu puteam sa uit. Vantul trece pe langa mine. Imi sopteste ceva intr-o limba necunoascuta. Ceva ametitor. Ceva care imi starneste teama. Ma simt amenintat. Toate raspunsurile se transforma brusc in intrebari necontrolate. O presiune imensa se asterne incet peste umerii mei. As vrea sa tip, insa am uitat cum pot face asta. Sunt mult prea departe.

Uneori mi-e dor sa ma pot intoarce. In urma am lasat povesti de bine si de rau. As vrea sa ma opresc o clipa si sa-mi dau seama incotro merg. Nu pot. Mi-e frig. Simt ca daca stau pe loc ma cuprinde o nebunie. Incep sa alerg. Toamna tarzie ma face sa ma simt ca o scrisoare ratacita care mult prea tarziu incearca sa ajunga la un destinatar. In zare vad o lumina. O scapare. O speranta. Simt cum ma cheama. La fel cum marea cheama un marinar mult prea incercat de futuna. E tot mai aproape. E ceva mai presus de iubire. E ceva mai presus de credinta. E ceva mai presus de viata. Simt ca sunt fericit. In sfarsit, pot sa zambesc. Am ajuns.

Fara sens

schimbare

Nu poti schimba nimic. E impropriu spus ca o sa reusesti. De fapt, e imposibil. Masina care te urmareste nu va ceda niciodata. Trebuie tu sa fi acela care nu va ceda. Ce zici, poti rezista? Prima la dreapta. Nu te mai uita la bordul masinii! Nu te va ajuta cu nimic daca o sa vezi cu ce viteza gonesti pe strazile pustii. Doamne, ce bine era daca nu te implicai in prostia asta. Toata treaba asta de rahat te poate costa viata. Inca mai esti constient de soarta ta, deci e bine. Ai grija la fundatura aia. E drum cu interzis. Ce mai conteaza? Sa-ti trimita amenda pe lumea cealalta. Nu-ti pasa. Masina aia oare merge cu aer? Nu poti sa nu te mai uiti in oglinda? Ai capatat un tic. Simti cum gatul ti se invarte ca si teleghidat la fiecare 10 secunde dupa nenorocita aia de oglinda. Trebuie sa vezi daca te mai urmareste. Cat dracu mai e pana in port? Stai, nu mai bine faci stanga si o iei pe la Opera? Da, cred ca e cea mai buna alegere. F**u-i curba ma-sii! Ai facut praf aripa dreapta. Asigurarea parca s-a dus de prin martie. Ce mai conteaza si asta? Sa mi-o repare tot pe lumea cealalta. Parca se vede ceva. Nu, nu masina cea negra. Aia e nelipsita. Se vede un vas. Aproape ai ajuns in port. Aici poti sa le pierzi urma. Nu trebuie decat sa ii fentezi printre lazile si containerele ametitoare. Ai grija la bariera. AI INNEBUNIT? Vrei sa te sinucizi? Ai batut atata drum doar ca sa le arati ca poti muri strivit de o bariera de fier? Of, Doamne. Chiar ti-ai pierdut mintile. Si muzica asta de unde naiba vine? Parca imi suna cunoscuta. A, da. E din Matrix, nu? Hahaha. Acum ce mai urmeaza? Poate doar sa vina agentii. Hahahahaha. Foarte nostim. Sa vina agentii. Stim sa facem haz de necaz. Ma enerveaza ritmul asta nenorocit. Ma scoate din sarite. Fa-l sa se opreasca. GATA. De parca m-ar asculta el pe mine. Si eu acum ce trebuie sa fac? Sa gonesc pana se termina melodia? HAHAHAHA. E clar, s-au enervat. Astia chiar au turbat. Ma intreb de ce trag in mine cu asa intarziere. Si-au adus aminte sau cum? Poate vor sa-mi demonstreze ca au pistoale de la mamica. Luati de aici nenorocitilor. In iad cu voi. Ce-a fost asta? Cauciucul. A bubuit pe dreapta. Sticle imputite. Port jegos plin de sticle imputite. Aici mi-e sfarsitul sau cum? Parca stiam. Poate trebuia sa nu fac asta. Dar cretinul ala o merita. Merita si ultimul glont pe care i l-am tras. Mie mi le da cineva inapoi? Mi le dati cu dobanda sau cum? NENOROCITILOR. Tot n-ati plecat? De unde naiba vin atatea scantei? Ah, da. Am uitat. De la roata. F**u-i… Ai grija la containerul albastru. O sa te izbes… … … … …

– Unde sunt? De unde-i lumina asta? Ah. Am un deja-vu. Am mai visat asta. Mi-am visat propria moarte. Hahahahaha. Nenorocitilor… … …

Pistolul se descarca in nopte. Portul fu zguduit in toate imprejurimile de sunetul asurzitor. Masina cea neagra disparu.

S-a zbatut, dar asa-i era sortit, sa moara azi. Un moment de reculegere…

[edit] Am scris articolul astfel incat se se termine pe ritmul de pian. Sper ca mi-a reusit 😛

Moartea prin o mie de taieturi

Avertizare

Poze dure, socante! Daca esti slab de inima sau stomac nu citi mai departe.

Oamenii sunt foarte creativi, nu mai incape nici o indoiala. Aveau grecii cate un zeu pentru fiecare piatra, pentru fiecare frunza, spune legenda, ori asta spune multe despre imaginatia mereu fecunda a umanitatii. Sunt sute de curente artistice, sunt sute de state, sunt mii de modele de masini, sunt zeci de mii de nume de baieti si fete, sunt milioane de case diferite, sumt miliarde de domenii web, etc. Dar cate feluri de a ucide au inventat oamenii? Pana unde poate merge inventivitatea criminala pornind de la banalul glonte in ceafa?

Chinezii au inventat moartea prin o mie de taieturi. N-am sa stau sa povestesc aici toata istoria acestui supliciu. Cine e interesat gaseste o prezentare sumara. Ce m-a socat e ca au existat executii in acest gen chiar si in secolul XX. Ciudat, nemtii cu Zyklon B -ul lor mi se par mai …”umani”. Insa cum imaginile fac cat o mie de cuvinte, propun sa arat cam cum arata o astfel de executie. Revin cu avertizarea ca sunt imagini dure! (sursa foto scoasa)

Dimineata senina de la My Lai

Primele două plutoane din Compania Charlie au intrat în sat. În spatele lor, încă în lanul de orez, era al trilea pluton şi Capitanul Ernest Medina de comandă. Lt. William Calley si unii dintre oamenii lui au intrat în centru din partea de sud a satului . Nici unul dintre oameni nu a fugit, ei ştiau că soldaţii americani presupun că oricine fuge este un Viet Cong şi ar trage pentru a-i ucide. Nu a fost nici un sentiment imediat de panică. Era cam pe la 8 dimineata. Grzesik si artileria sa erau la câţiva metri nord de Calley, nu se puteau vedea unii pe alţii, din cauza vegetaţiei dense. Grzesik şi oamenii lui au început munca lor obişnuită de a scoate oamenii din casele lor, de a-i interoga şi a cauta soldati Viet Cong. Sătenii au fost stransi, şi Grzesik l-a trimis pe Meadio, care a fost în unitatea sa, să ii duca la Calley pentru continuarea interogatoriului. Grzesik nu l-a mai vazut pe Meadio apoi pentru mai mult de o oră.

Unii dintre oamenii Calley au crezut că era micul dejun, deoarece la intrarea în sat câteva familii s-au adunat în faţa caselor lor si gateau orez la foc. Fără un ordin direct, primul pluton, de asemenea, a început sa inconjoare săteni. Nu erau impuscaturi de lunesist, nici un semn de vreo unitate inamica de mari dimensiuni. Slegde si-a amintit ulterior că “în cazul în care au existat în jur unitati VC, au avut destul timp să plece înainte de a veni noi. Nu puteau merge în vârful picioarelor acolo.”

Omorurile au început fără nici un fel de avertisment. Harry Stanley a spus că un tanar din plutonul lui Calley a luat un civil prizonier si apoi “l-a împins până in locul in care stateam noi şi l-a înjunghiat in spate cu baioneta… Omul a căzut la pământ şi horcaia. Soldatul l-a ucis apoi cu baioneta sau prin impuscare…. Au fost atât de mulţi oameni ucişi în acea zi incat este greu pentru mine să imi amintesc exact cum unii dintre oameni au murit. ” Tanarul apoi “s-a indreptat spre locul in care soldatii il tineau prizonier pe un om in varsta de 40-50 de ani. L-a apucat pe acesta si l-a aruncat la pamant. Apoi a scos cuiul unei grenade M26 si a aruncat-o in omul cazut. Dupa cateva momente Stanley a vazut cateva femei batrane si cativa copii, 15-20 de persoane stranse langa templul din sat. Ei plangeau, strigau si se rugau iar cativa soldati s-au indreptat spre ei si i-au impuscat, in special in zona capului cu mitralierele.

Au fost cateva proteste din partea populatiei. Circa opt dintre ei au fost luati in liniste din casele lor si adusi in piata din mijlocul satului. Cativa strigau : ”Nu sunt V.C, nu sunt V.C!”, dar asta era greu de crezut. Calley i-a lasat pe Meadio, Boyce si alti cativa sa aiba grija de paza acestui grup.”Stii ce vreau sa faci cu ei!” i-a spus lui Meadio. Zece minute mai tarziu, in jur de 8:15, s-a intors si a intrebat: „Inca nu ai scapat de ei? Ii vreau morti.” Sledge, care il urma pe Calley, a auzit cum ofiterul i-a spus lui Meadio sa „ii faca sa dispara”. Meadio a urmat ordinele: ”Ne-am departat la cativa metri de ei si Calley a inceput sa traga. Apoi mi-a spus si mie sa trag, asa ca i-am ucis. Am folosit mai multe incarcatoare, patru sau cinci. Sunt 17 cartuse in fiecare incarcator”. Boyce s-a indepartat spre nordul satului bucuros ca nu i s-a ordonat si lui sa traga. Femeile se aruncau in fata copiilor, incercand, fara speranta, sa-i salveze. Cativa continuau sa strige : „Nu sunt V.C!!”. Altii doar:”Nu, nu…!”.

Haeberle a observat apoi un barbat si 2 copilasi indreptandu-se spre un grup de soldati. „Tot veneau spre noi, apropiindu-se incat puteau auzi fetita strigand ’Nu, nu…’. Deodata soldatii s-au intors si i-au impuscat.” Mai tarziu a vazut un mitralior deschizand din senin focul asupra unui grup de civili –femei, copii si chiar bebelusi- care fusesera stransi anterior intr-un grup. „Au incercat sa fuga. Nu stiu cati au reusit sa scape”. A vazut apoi un soldat cu o mitraliera M16 impuscand doi baieti care mergeau pe drum. Cel mai mare dintre cei doi -7 sau 8 ani- s-a aruncat peste cel mai mic incercand sa-l protejeze. Soldatul a tras pana ce amandoi au murit. Se facuse aproape ora 9 si acum toata compania Charley era in My Lai. Cele mai multe familii au fost impuscate in casele lor sau chiar la iesirea din ele. Cei care incercau sa fuga au fost bagati in buncarele construite pentru protectie in multe locuri din sat. Odata ce buncarele erau pline, aruncau grenade inauntru…”

Carter isi aminteste ca unii soldati trageau si chiuiau in tot acest timp. „Baietilor chiar le facea placere. Cand cineva rade si glumeste despre ceea ce face, inseamna ca ii face placere. Un soldat striga: „ Inca unul pentru mine!”, altul : „Trece-ma si pe mine cu unul!”. Pana si Capitanul Medina se distra. „Iti poti da seama imediat cand cineva se distreaza.” a rememorat Carter. Doar cativa soldati din compania Charley a protestat la cee ce se intampla. In cea mai mare parte, cei ce nu agreau aceste fapte si-au tinut nemultumirile pentru ei insisi…

O femeie a iesit din coliba plangand cu un copilas in brate. Plangea pentru ca alt baiat al ei fusese ucis in fata colibei. Cand femeia a fost vazuta unul din oamenii lui Medina a impuscat-o cu un M1 6 si ea a cazut. In cadere a scapat bebelusul, soldatul s-a apropiat si a inceput sa traga in el. Copilul a fost ucis de asemenea.

Ceilalti vietnamezi care nu fusesera ucisi in sat au fost condusi de catre primul pluton catre o zona din estul satului. Dupa ce Grzesik a plecat, Meadio si alti soldati au strans 7 sau 8 sateni intr-o coliba si se pregateau sa arunce grenade inauntru cand a venit ordinul sa plece si ei in estul satului. Acolo l-au gasit pe Calley cu vreo 10 -12 soldati din primul pluton impreuna cu circa 75 de vietnamezi, cei mai multi batrani, femei si copii. Calley s-a intors spre prizonieri si a ordonat : „Aruncati-i pe toti in sant!”. Soldatii s-au executat si trei-patru dintre ei i-au impins in sant. Calley a lovit o femeie cu tocul armei in timp ce o impingea in jos. Stanley isi aminteste ca: ”unii dintre ei incercau sa iasa afara. Cativa au reusit sa urce pana sus.” Caley a incepu sa-i impuste si i-a ordonat lui Meadio sa i se alature. Meadio a spus ulterior ca: „ Am inceput sa-i impuscam, eu, Mitchell si Calley. Cred ca am ucis 25-30 de oameni acolo in sant: barbati, femei si copii. Si bebelusi.” Unii au schimbat modul de tragere din automat in manual pentru a economisi munitie. Herbert Carter privea „mamele strangandu-si copii si copii cautandu-si mamele. Nu stiam ce sa fac.”.

Calley s-a intors apoi spre Meadio si i-a zis: ”Meadio, avem alta treaba de facut mai departe.” Meadio nu voia sa mai faca nimic asa ca a incepu sa se certe cu Calley. Acesta s-a intors apoi spre Robert Maples si i-a zis: ”Maples, incarca-ti mitraliera si impusca oamenii acestia!” Mapley a replicat: „N-am de gand sa fac asta!”. Ceilalti care trageau in sant nu s-au oprit pana toti cei de acolo n-au fost morti. S-au aruncat si cateva grenade. Dennis Conti isi aminteste: „ Multe femei s-au aruncat peste copii lor pentru a-i proteja, astfel ca multi copii erau vii. Cei care erau suficienti de mari s-au ridicat in picioare insa Calley i-a impuscat pe toti.”

Unii soldati n-au ezitat sa-si foloseasca baionetele. Unul dintre copilasi incerca sa deschida bluza mamei sale ucise pentru a se alapta. Un soldat l-a vazut, l-a impuscat apoi l-a taiat cu baioneta. Si alti copii au fost taiati si ucisi cu baionetele de catre soldati. Multe femei au fost violate dupa ce li s-au ucis copii. O femeie cu copilul in brate a fost prinsa si dezbracata. Copilul era ranit de gloante asa ca a cazut si a umplut-o de sange pe femeie. Soldatii n-au mai violat-o fiind murdara de sange.

Pana spre orele amiezii Compania Charley s-a asigurat ca nici una din colibele din My Lai nu mai e in picioare. Medina a ordonat ca si buncarele si tunelele de sub pamant sa fie aruncate in aer. In circa o ora My Lai nu mai exista. Cladirile din caramizi erau distruse de explozii, colibele din lemn arse si oamenii ucisi sau in agonie.

Michael Bernhardt a rezumat ulteior acea zi: „N-am intampinat nici o rezistenta si n-am vazut decat trei arme capturate. N-am avut nici un motiv. Satul era ca oricare alt sat vietnamez: batrani, femei si copii. De altfel, nu-mi amintesc sa fi vazut nici un barbat adult in tot satul, mort sau viu. Cel mai tanar prizionier avea vreo 50 de ani.”

Catre miezul noptii fortele Viet Cong au intrat in My Lai ajutand supravietuitorii sa-si ingroape mortii. Le-a luat 5 zile. Discursurile funerare au fost spuse de militantii comunisti. Nguyen Bat nu era comunist in momentul masacrului dar evenimentele l-au schimbat. „ Dupa acel omor, toti sateniii au devenit comunisti.” a spus el mai tarziu.

Cand investigatorii militari americani s-au intors in sat in 1969 au gasit 3 cimitire comune precum si un sant plin cu cadavre. Au estimat numarul celor ucisi si ingropati aici la circa 450-500 de persoane, cei mai multi femei, copii si batrani.

……………………………………………………………………………………………………………………….

Raportul oficial de dupa masacru spunea ca : „ 128 de soldati Viet Cong si 22 de civili su fost ucisi in urma unei batalii crancene.” Generalul William C. Westmoreland chiar a felicitat unitatile pentru „treaba exceptionala” facuta acolo.

Masacrul a iesit la iveala dupa ce Tom Glen, un soldat de 21 de ani, a scris o scrisoare catre generalul Creighton Abrams, noul comandant al armatei americane in Vietnam, in care acuza unitati americane de tratament abuziv asupra civililor vietnamezi. Pentru investigarea faptelor descrise in scrisoare a fost insarcinat tanarul, pe atunci, Colin Powell a carui raport nu a fost decat o incercare de spalare a masacrului.

Procesul, in care 14 ofiteri au fost acuzati, s-a dovedit a nu fi decat un fas mediatic. Singura decizie a curtii a fost inchisoare pe viata pentru William Calley, care tot timpul a afirmat ca doar a urmat ordinele superiorilor sai. Decizia a fost schimbata de presedintele Nixon in 4 ani de inchisoare militara. A facut in cele din urma 3 ani de detentie la domiciliu.

Masacrul de pe 29 aprilie

Dimineata, in jurul orei 06:00, locotenentul Heinrich Skodzensky aduna garnizoana care mai ramasese sa pazeasca lagarul de la Dachau. Mai sunt doar 560 din moment ce comandantul fugise cu o seara inainte insotit de mai mult de o mie dintre soldatii SS. Locotenentul anunta intentiile de a se preda in contitiile in care americanii se apropiau de lagar.

Pe la 11: 00 Skodzensky incearca sa ofere predarea germaniilor catre americanii care intrasera deja in oras dar este ucis, pare-se dintr-o eroare. Avangarda Companiei I americane intra in lagarul de concentrare.

Imaginile pe care le vad sunt socante.  Cadavre despuiate, pe jumatate putrezite zac peste tot. Sobele crematoriului sunt inca pline de oase umane inegrite de fum.

Americanii sunt cuprinsi de oroare si manie. Intr-un acces de furie ucid prin mitraliere circa 122 de saodati germani capturati, majoritatea SS. Cateva zeci de prizonieri ai lagarului, scapati in cele din urma de oroare ii zaresc pe calaii lor ramanand neajutorati. Pentru ei ceasul razbunarii ,visat in atatea nopti de frig, foame si frica, a venit. Pana sa poata fi opriti omoara, de multe ori cu mainile goale, circa 40 de soldati germani.

In jurul orei 12 toti soldatii germani sunt luati prizonieri, chiar si cei din spitalul lagarului sunt ridicati din paturi. Mai sunt 358 dintre ei si sunt adusi in curte.

Un mitralior american, poreclit “Birdeye” isi pierde cumpatul. Striga: “Incearca sa scape!” si apoi deschide focul cu mitraliera sa calibrul 30. Un locotenent vine din spate si-l arunca de la mitraliera intrebandul “Ce dracu ai patit? ” Dar deja o parte dintre nemti sunt la pamant.

Ordinea e restabilita pentru un sfert de ora. Poarta lagarului e deschisa de o reporterita si prizonierii lagarului sunt liberi. O parte dintre ei incearca sa fuga dar sunt intorsi inapoi.

O cearta spontana izbucneste intre Generalul Linden si Colonelul Sparks. Dupa 10 minute Linden pleaca de acolo. Lucrurile par a se calma. Sparks raporteaza cartierului general al regimentului toate intamplarile din ziua respectiva. Prizonierii germani sunt aliniati si sunt adusi in curtea spitalului.

Colonelul Sparks instaleaza un post de comanda in afara lagarului si-l asteapta pe Generalul Frederick, superiorul sau. in tot acest timp Compania I se pregateste de asaltul pe care il pregateste asupra Munchen-ului. Toti sunt nerabdatori dar si tematori. Starea de spirit nu e din cea mai buna. 2 locotenenti americani sosesc in lagar; sunt primii medici americani care ajung aici. Cei doi vor asista inmarmuriti la scena ce-i asteapta acolo.

Locotenentul Jack Bushyhead, un indian veritabil cu origini Cherokee din Oklahoma, se aseaza la mitraliera. Germanii prizonieri sunt pusi in linii langa zid dupa care sunt mitraliati succesiv. 346 dintre ei cad sub rafalele de gloante. Altii sunt ucisi de catre prizonierii tinuti in lagar. Armele lor sunt lopeti sau topoare.

Cand se lasa linistea cadavrele germanilor zac nemiscate langa zid. Unul din medicii americani aude zgomotul de mitraliera si ajunge acolo imediat ce impuscaturile inceteaza. Ulterior va face o schita exacta a scenei.

Celalalt medic conduce o inspectie asupra celor impuscati. Toti germanii capturati sunt fie morti fie pe moarte. Nimeni din staful medical american nu incearca sa-i trateze pe raniti. Fiecare e impuscat individual.

Lagarul este cercetat pana spre orele 5 dupa-amiaza. Un raport final va arata exact numarul celor ucisi.

Americanii vor declasifica dosarul despre masacrul de la Dachau abia in 1991. Multe alte detalii se vor descoperi abia atunci: un locotenent american a impuscat 4 prizonieri germani dupa ce i-a bagat intr-o celula, altii au intors spatele unei scene in care 2 prizonieri ai lagarului in ucideau in bataie pe un prizonier german folosind o lopata. Se zice ca unul dintre cei 2 fusese castrat de catre cel pe care-l ucideau.

——————-

Din 1933 pana in 1945 206.206 prizonieri au fost inregistrati la Dachau. Numarul exact al celor morti nu este stiut si nu va fi niciodata, cel mai probabil. Mii de prizonieri de razboi rusi au fost executati aici, civili au fost trimisi aici pentru “Tratament Special”, altfel spus, pentru a fi ucisi. Mai sunt cei omorati in evacuari sau in marsuri ale mortii. Aceste morti nu au fost inregistrate, desi se presupune ca ar fi in jurul a  31.000 . Cel mai probabil evreii ucisi aici nu au fost mai mult de 5000. De altfel, dintre cei 32.000 de prizonieri gasiti aici in ziua eliberarii, 2.500 erau evrei.