Rasfoiesc om cu om… si ma apuca plansul!

De cateva saptamani bune am parte numai si numai de terapii soc. O extrema langa cealalta: o culoare stridenta langa o culoare neutra, un geniu langa un ratat, o tigara langa o felie de tort, un pom de craciun, frumos impodobit, langa un boschete nenorocit. Cartile pe care vreau sa le citesc, pe langa materiile pe care le detest (nimic nou), ceea ce vreau comparat cu ceea ce am… oamenii care ma inconjoara, comparati cu asteptarile mele. Comportamentele de rahat de la niste adulti considerati cu capul pe umeri, ratati cu priviri de campioni, cersetori sfidatori si putrezi pana in maduva oaselor, LAMENTABILITATE si TRISTETE pan’ la bunul dumnezeu si inapoi.

terapieCa tot veni vorba de Dumnezeu, ca tot am pomenit de craciun, ca tot am pomenit de oameni, ca tot am pomenit de dorinte, asteptari si palpabil… ce mi-as dori eu de fiecare craciun, de acum inainte? Mi-as dori ca mos craciun sa fie ras din mintea oamenilor, mi-as dori ca toate pipitele care gandesc, au o conduita si TRAIESC de-a dreptul in roz (vezi Dana roG(Ă)OZ, Oana Cuzino etc. – nu mai are rost sa-mi storc creierii sa le fac de tot rahatul, se intelege de la sine… cu toti pup-in-cur-istii care dau reply-uri posturilor lor – ) sa fie violate de 200 de oameni, pe putin, si apoi strangulate (nu, eu nu mi-as dori sa intru in nici una din categoriile mentionate). Mi-as dori sa nu mai existe atmosfera de prefacatorie si de tot rahatul (all merry and shit…) – eu cel putin imi manifest dorinta, in fiecare an, de a omori cel putin jumatate din oamenii pe care ii cunosc – , mi-as dori sa existe drujbe si ferastraie la pret redus, grenade si sarma ghimpata la ‘kil’, cutite si pioneze la suta de grame, explozibil si plastelina la bucata, precum si amortizoare la preturi speciale, pe post de booster-e. Mi-as dori sa nu mai existe atata manifest de fericire, mi-as dori ca toata lumea sa munceasca pana cade lata, pentru ca mai apoi sa vin eu si sa le fur tot ce cred eu de cuviinta. Mi-as dori foarte multe lucruri minunate si pretioase, insa atat din cauza mea (l-am omorat pe mos craciun de la virsta de 6 ani) cat si din cauza ratatilor din jurul meu nu voi avea in vecii vecilor un craciun frumos, un craciun perfect, ca in visele mele cele mai grandioase.

Concluzia? … ho ho ho … lamentabilismul* se caca pe el de ras.

*lamentabilism – cuvant inventat de mine, ca urmare a silei infinite ce continua sa se dezvolte in cugetul meu etern…

Povestea umbrei

umbraMa plimb pe strazile pustii printre copacii adormiti de cantecul neostenit al stelelor. Luna ma urmareste din clipa in care am pasit in parc. Bancile sunt patate de luminile palide ale felinarelor inalte. Doi caini isi fac simtita prezenta printr-un latrat asurzitor. Zgomotul este urmat de un ecou prelungit in cealalta jumatate a parcului. E trecut de miezul noptii. E ora cand amintitile se intalnesc sa isi povesteasca visele neimplinite.

Trec pe langa aleea principala si ma opresc in dreptul fantanii oprite si neluminate. Fiori reci imi traverseaza sirea spinarii. Nu seamana deloc cu mareata fantana din timpul zilei care este admirata de peste sute de privitori. Nimic nu se compara cu atmosfera primitoare si calduroasa din timpul zilei.

Ajung in dreptul leaganelor. Aici obisnuiam sa-mi pierd timpul cand eram mic. Joaca in nisip si cataratul pe topoganele inalte ma faceau cu adevarat sa ma simt copil. Semnele gropilor sapate in pamant si folosite drept garaje pentru masinutele de jucarie parca se vad si astazi. Da, e imposibil sa dispara. Chiar acum stau peste locul unde am facut un garaj pentru jeep-ul ala mare si galben. Exact in fata gardului care desparte parculetul de un teren de fotbal.

Observ uimit cate multe s-au schimbat. In minte am aceeasi imagine a vechiului parc. Ma apropii de gard si-l cuprind cu degetele ambelor maini. Imi apropii incet fata de locul unde era facuta o gaura cu clestele de taiat sarma. Privesc masini pierdute pe soselele amortite de linistea noptii. As vrea sa pot sari gardul si sa fug oriunde as vedea cu ochii. Ma simt inchis intr-o camera a sufletului meu de copil. Timpul m-a abandonat in adancul amintirilor mele. Oricat de mult as vrea sa evadez, nu pot. Sunt prizonier printre fosnetul anotimpurilor si printre singuratatea negraitoare. Sunt o umbra a trecutului.